Concursul de grafică mică

Concursul de Grafică Mică și Ex-Libris este un proiect în domeniul  cultural-artistic, arte vizuale, desfășurat în anul școlar 2023-2024 la nivel interjudețean, pentru a patra ediție.

Proiectul a debutat în 2019-2020 reunind elevi din județul Ilfov. La ediția din 2021-2022 au participat copii talentați din Buftea, București, Brașov, Cluj, Timișoara, Slatina, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Pitești, iar la ediția 2022-2023 s-au prezentat 213 copii din 18 județe: Brașov, Brăila, București, Bacău, Călărași, Cluj-Napoca, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Oradea¸ Prahova, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Vrancea.

Proiectul interjudețean, coordonat de profesorul de arte plastice Badea Mihnea Cristian și înscris în C.A.E.R.I., are trei componente: un concurs, o expoziție permanentă și un simpozion cu tema „Meșteșuguri în contextual istoric al economiei contemporane”, cu desfășurarea activităților principale la Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” din Buftea.

Ediția a IV-a a concursului are ca temă „Meșteșuguri. Meșteșugari”. La secțiunile propuse Grafică/Ex Libris (nu digitală), participă  elevi din învățământul gimnazial și liceal, precum și elevi  cu cerințe educaționale speciale (la categorii de vârstă diferite). Tehnicile folosite sunt: peniță, cărbune, creion, liner, tehnică mixtă, precum și toate tehnicile de gravură. Lucrările artistice realizate pun în valoare creativitatea, abilitatea, iscusința, priceperea, talentul, îndemânarea. Pentru realizarea lucrărilor, elevii se pot inspira după următoarele teme: mesteșugul preferat, lucrul în natură, lucrul în laboratoare, fabrici, ateliere, demersul dobândirii unui meșeteșug, maestrul și ucenicul, lucrul în familie, lucrul în echipă, mesteșuguri uitate, istoria unor meserii, materiale și unelte de lucru.

Scopul proiectului este de a identifica, stimula, dezvolta și valorifica potențialul creativ al elevilor, prin realizarea unor lucrări artistice pe tema propusă, în scopul formării unor atitudini sociale pozitive și a descoperirii propriei identități.